Primul meu concurs de pescuit din anul 2012 mi-a oferit o surpriza de neuitat.
Am fost invitat de prietenul meu Marius Ionita la „Senior Carp“ editia a IV-a pe Moara Vlasiei 2, o balta pe care pescuisem cu ani in urma pentru o singura data.
Concursurile pe „Moara” sunt in general pentru pescarii rezistenti, care sunt in stare sa scoata peste o tona de crap in 4 zile, iar la varsta mea m-am simtit total depasit de aceasta intrecere in forta.
Nu aveam decat o sansa, captura pe care am urmarit-o de la inceput pana la sfarsit si....surpriza, am luat-o.
Am pescuit pe snow-man de dimensiuni reduse, 14 cu 12 mm, iar nada si momeala au fost Belachan de la Select baits. O nada pe care am folosit-o si anul trecut cu succes pe Sarulesti, iar amicul Marius a reusit un loc 2 si un loc 3 pe Tancabesti, la doua concursuri foarte puternice.
Pestele a fost superb, un crap comun de 18 kg de o frumusete rara care a luptat cu stoicism, dar sansa a fost de partea noastra.
Un articol semnat Cornel Serbu
|